luni, 16 august 2010

3....2....1.... CLICK. NUNTA

Daca va intrebati ce am mai facut in ultima vreme, sa stiti ca nu planuiesc sa ma marit, deci nu fac pregatirile pentru nunta. Si totusi am muncit de zor impreuna cu o echipa ambitioasa si perseverenta pentru ca astazi sa va prezentam tuturor produsul finit:
Da, stiu ca e prea devreme sa ne gandim la nunta acum, insa in Iasi sunt atatea femei care organizeaza minutios, pe o durata indelungata, de obicei 1-2 ani, propria nunta. Pentru toate aceste femei, noi sarim in ajutor astazi cu acest portal de nunti pentru Iasi. Pentru ca dorim ca pregatirile lor sa dureze mai putin, sa se bucure mai mult de momentele frumoase, nu sa se afunde in detalii. Avem solutia perfecta pentru toate cele care au spus marele "DA".
Si pentru ca am vrea sa avem o legatura speciala cu toate miresele actuale si viitoare din Iasi , le invitam sa comunice cu noi pe forum si sa impartaseasca tuturor cum decurg pregatirile pentru nunta lor.
Cat despre ce se mai intampla in acest univers al mireselor veti gasi pe blog in curand;cum si alte sfaturi sau idei pentru mirese. Nunta-iasi.com este prezent si pe Facebook si Twitter.
Si in final, daca va intrebati cine este in spatele acestui proiect, raspunsul este simplu: NOI, echipa Seoslayer.com.

Nunta va fi acum doar la un click distanta de organizat. Pentru toate miresele moderne.
Pentru nunta ta. Pentru tine.

joi, 15 iulie 2010

Marţi 13

Nu trebuie sa fii superstiţios ca sa îţi dai seama că zilele de marţi 13 sunt mai spurcate ca mâţa neagră sau întorsul din drum sau alte chestii de genul.
13 iulie 2010... ziua cea mai nenorocită. Am pierdut sufletul cel mai drag din viaţa mea. De atunci nu mai am cui să spun "mamă". Cuvintele nu îşi mai au rostul. Nu ştiu cum au trecut ultimele 2 zile, au fost 2 secole sau 2 ore. Azi când am intrat în casă, ea nu mai era. Au venit toate rudele uitate sau dragi, cunoscute sau necunoscute, apropiate sau îndepărtate de Vaslui, dar mama nu a vrut să mai vorbească cu nimeni. Probabil că singurul lucru bun e acela că a scăpat de chinuri şi suferinţă, a scăpat de dializa făcuta o dată la 2 zile care dura 5-6 ore, de insulina făcută de 4 ori pe zi cu scopul de a-i controla glicemia, de pastilele de inimă, tensiune sau alte minuni de genul, de durerea de picior, şi semiîntunericul din jurul ei, de toate. Pentru asta mă bucur pentru tine mamă. Dar plâng pentru că nu ştiu unde te-ai dus şi pentru că ai lăsat o casă goală şi două suflete pustii.
Am văzut cum oamenii care au uitat de tine ieri, azi te-au vizitat cu flori, însă singurul lucru pe care îl aveam în cap e acela că în ultimii 5 ani de viaţă nu au mai trecut pragul, nu te-au mai sunat decât foarte rar şi nu ne-au mai invitat la ei. Asta pentru că toţi considerau că deranjează, când de fapt te izolau. Eu am fost aici, dar azi mă cert, pentru că adunând zilele am constatat că poate nu sunt suficiente. Eu am privit zi de zi cum doctorii te ciopârţeau şi smulgeau din tine viaţa fără a mai putea repara ceva. Te-am văzut cum ai chinuit în toţi aceşti ani, acum tu oare mă vezi cum sufăr?
Cel mai tâmpit lucru la tradiţiile noastre e că atunci când pierzi pe cineva drag eşti prea ocupat cu formalităţile pentru a jeli. Acum când s-a terminat totul am dreptul să plâng.

vineri, 18 iunie 2010

Adevărul gol-goluţ

Şi cum nu ştiu ce să mai fac pentru a trece timpul mai repede fără să fac practic ceva, am găsit din link în link două hărţi absolut geniale. Ideea e că atunci când mă uit la ele, mai ales la cea cu România, nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Vorba aceea: asta e ţara nimănui... dar hai să facem puţin haz de necaz şi să savurăm aceste hărţi: Prima e despre cum văd americanii Europa, iar a doua este despre cum văd românii Europa. Oooo da! :))

Click pe poze pentru a le mări:

Sursa acestei imagini este: http://hazmedia.ro/2010/05/07/romania-in-viziunea-americanilor-neveste-comandate-pe-internet-si-vampiri/

Sursa acestei hărţi este: http://www.codres.de/2010/05/europa-vazuta-de-romani

Fără sens...

Am uitat cum e să pui mâna pe tastatură şi să scrii ce gândeşti sau ce ai păţit sau doar să îţi spui părerea despre ceva. Până nu termin cu licenţa, sesiunea, mutatul şi luna iunie, nu cred că mă mai pot gândi la ceva. După toate acestea, voi reveni la blogul meu abandonat şi voi încerca să îi povestesc ce-am făcut.

Mi-e dor de mare.... de copilărie... de vise.... mi-e dor să-mi mai fie dor. Mă doare lumea din jur, mă dor gândurile, respiraţia, oftatul, timpul doare... cuvintele, lacrimile, prăpastia în care mă afund.... mă cheama... nu mă duc..... am un plan, în aceste neînţelesuri sunt singura care mai ştie de mine... sau poate nici eu. Am uitat cum e să te bucuri de ceva.... de orice... oricât de mic, am uitat de prieteni, totul e de decor. Am îmbătrânit enorm, în mine zace acum ascuns durerea milioanelor de gânduri care le-am avut. Am avut o lună turbată, un haos total. Ştiu doar că nu mai vreau. Aştept cuminte să treacă. Eu nu mai sunt în mine... umblă pe stradă un trup gol... nu mă căutaţi, veţi căuta în zadar.

O voce mă cheamă la mal, m-am trezit ascultând Alexandrina Hristov.... ce voce.




duminică, 9 mai 2010

Life in a building

Am primit astăzi un filmuleţ de la un coleg de grupă şi pot afirma că este absolut genial. Vreau să îl împart cu voi pentru că pe mine m-a făcut să zâmbesc. Este puţin cam exagerat, dar reflectă într-o oarecare măsură realitatea. Titlul spune totul. Enjoy it!



Life in a building

luni, 12 aprilie 2010

Recomandarea Nr. 3

Astăzi e vreme de stat în casă şi de uitat la un film bun. Aşa că am să vă recomand eu unul:
An Education (2009)
Totul se învârte în jurul lui Jenny(actriţa Carey Mulligan), o tânără de 16 ani din Anglia, care visează să studieze la Oxford, iar familia ei face tot posibilul să îi ofere o educaţie adecvată. În anii '60, când tinerele erau pregătite atât acasă cât şi la şcoală pentru măritiş, nu pentru facultate şi doar foarte puţine aveau posibilitatea de a ajunge la facultate, Jenny este pusă în dificultate când întâlneşte un domn (care se dovedeşte a fi un escroc) şi odată cu acesta dă de gustul mâncărurilor bune, restaurantelor luxoase, vede Parisul. Ce poate fi mai frumos pentru o tânără naivă din acea perioadă care îşi dorea doar să poată citi multe cărţi, să cânte şi să vorbească în franceză? Când se vede cu inelul pe deget, renunţă la şcoală, însă va primi o lecţie mult mai valoroasă de la viaţă. Va ajunge sau nu tânăra Jenny la Oxford sau va alege să devină casnică în schimb? Vă las pe voi să aflaţi. Consider că merită văzut. Eu aş fi preferat un final mai dramatic, dar este foarte drăguţ şi aşa. Avantajul nostru, a fetelor de azi, e că nu trebuie să mai alegem între căsătorie şi studii universitare.

sâmbătă, 20 martie 2010

Scufiţa roşie - dincolo de mit, poveste, psihologie

Astăzi, în încercarea mea de a termina o carte cu puţină analiză tranzacţională, aşa ca pentru licenţă, am dat peste ceva ce mi s-a părut cel puţin interesant. Câţi dintre voi ştiu că terapeuţii folosesc pe pacienţi povestea lor preferată pentru a-i ajuta? Azi am aflat cine este de fapt Scufiţa Roşie, cea pe care o ştim cu toţii din copilărie, cea pe care a înghiţit-o lupul şi pentru care am plâns măcar jumătate dintre noi. Ce era atunci pentru noi? Doar o fetiţă care a vrut să-şi ajute mama şi s-a dus prin pădure la bunica, povestea o ştiţi şi voi. Ceea ce nu ne-am întrebat niciodată în copilărie, dar s-au întrebat psihologii: de ce Scufiţa Roşie a fost trimisă singură la bunica? Ce mama nepăsătoare avea să o lase prin pădure? Alt drum nu mai era decât pe acolo? Ce fel de bunica ar fi locuit singură, departe de oraş, în pădure? Cât de proastă era fetiţa să nu deosebească lupul de bunicuţă? De ce ar fi vorbit scufiţa cu lupul să îi spună unde se duce, ştiind că acesta e rău? Există lupi vorbitori? Şi multe alte întrebări de genul, care dau de gândit. Psihologii spun însă că transpusă în viaţa reală Scufiţa Roşie de la terapie este mereu o fetiţă abuzată în secret, de mică, de bunicul ei şi că de fapt acesta era lupul, de aceea Scufiţa Roţie nu s-a temut să urce în pat cu lupul, pentru că era un apropiat. O traumă a copilăriei despre care mama sau bunica nu află niciodată şi care se revarsă în viitorul copilei, ea având un anumit comportament cu bărbaţii cu care va interacţiona, privindu-i ca pe nişte lupi juniori, lupul cel bătrân fiind ascuns acolo în mintea ei şi fiind luat ca exemplu cel mai rău posibil. Aproape în toate cazurile tipa care vine la terapie deţine şi poartă o jachetă roşie. De fapt şi pentru această celebră "scufiţă roşie" purtată de copilă psihologii au o explicaţie. Ea simbolizează cel mai probabil menstruaţia tinerei, puritatea copilei ce urmează a fi sedusă.

P.S.: Mie chiar mi s-a părut interesantă ideea, pentru că uneori privind în jurul nostru putem găsi Scufiţe Roşii, dar nu ştim să le citim. E important să înveţi să descoperi lumea din jur din gesturi, fără prea multe poveşti.