Dacă mă mai întreabă cineva ce vreau pe viitor, acum ştiu răspunsul la această întrebare. Dincolo de pace în lume şi un orgasm de două ore, voi cere mai întâi cât mai multe autobuze 28 şi 41 în acest minunat oraş... minunat cât e vremea bună, după aceea devine un calvar - toţi se îngrămădesc la autobuze, nu contează destinaţia şi ora. Important e să îţi stea bine părul când ajungi la destinaţie şi să nu fii stropită toată până la gât de noroi. Cum pot eu o biată studentă să lupt cu toate cucoanele care merg doar 2-3 staţii, cu toţi pensionarii, cu toţi puştii pentru care clopoţelul a sunat deja? Şi cu traficul infernal... şi am avut şi nenorocul de a avea cu excepţia zilei de miercuri, ore de la 8 dimineaţa. Superb... ploaie, vânt puternic, multe ore pierdute în trafic şi studenţi care culmea, chiar se duc la ore. S-a schimbat ceva peste noapte, bobocii de anul acesta sunt poate mai entuziasmaţi decât cei de anul trecut sau decât bobocii de noi de acum doi ani. Bravos! Nu am ce spune, e bine să mergi la şcoală, ar fi culmea să spunem că e rău, mai ales când asta ar însemna piatra de căpătâi a viitorului nostru chipurile. Am să pornesc de la ideea că toţi au visat atât de mult să ajungă la facultate, dar nu s-a obosit nimeni să anunţe şi autorităţile locale cineva că numărul studenţilor creşte rapid şi nu toţi locuiesc pe lângă facultate, drept fiind faptul că nu a mai construit nimeni cămine de ani buni cu siguranţă. Eu nu vreau cămin, vreau ca toţi ceilalţi studenţi care fac mai bine de 30-40 de minute cu autobuzul până la facultate şi care nu au maşini personale să primim autobuze mai des dimineaţa şi de preferabil ceva mai goale, să nu ne omorâm între noi ca şi cum mersul la facultate ar fi cursa cu obstacole sau o provocare în fiecare dimineaţă.
Şi în revoltarea mea totală, azi a trebuit să merg la un curs de dimineaţă şi să apara în faţa mea o persoana foarte dubioasă, o tanti absolut hidoasă, cu o voce ciudată, care chipurile cică a fost la prezentarea specializărilor la cei mai mici cu un an... după cum arăta această persoană am aşa un sentiment că anul asta vor fi mult... dar muuuult mai puţine persoane la marketing. Şi e pierderea lor, pentru că dincolo de legendele auzite şi de obiecte-problemă ce le deţine fiecare specializare, marketing-ul este lucrul cel mai frumos existent in FEAA asta fără doar şi poate. Mă plimb pe holurile facultăţii şi realizez că deşi nu mi-a plăcut nici o clipă, acum mă simt legată cumva de această clădire, a avut cineva grijă să ne facă să îi ducem lipsa, cineva diferit pentru fiecare dintre noi probabil. Regret că nu sunt 4 ani de facultate, pentru că specializarea la care sunt eu îşî merită timpul şi războiul cu autobuzele dimineaţa.
Am reuşit azi să îmi schimb şi tema de licenţă. M-am decis că trebuie să fie ceva serios, la care să îmi bat capul şi să citesc multe chestii, să fie o provocare, nu ceva plictisitor.
În plus acum mă simt ca şi cum aş fi fost călcată de un camion, dar asta pentru că am răcit şi nici măcar nu ştiu cum, nu sunt genul care să umble semi-îmbrăcată. De vină e toamna care a aterizat peste noapte... Am intrat în carantină şi noi peste zi... pentru că nici colegele mele de apartament nu se simt prea bine. Sper să mă refac repede.... urmează minunatul proiect la achiziţii care ne va seca pe toţi de puteri cu siguranţă.
P.S.: Sper doar ca după "Zilele Iaşului" să se mai liniştească treaba în trafic şi să dispară agitaţia aceasta inutilă, oraşul să rămână al nostru, al studenţilor, nu al pelerinilor şi al târgoveţilor.
Şi în revoltarea mea totală, azi a trebuit să merg la un curs de dimineaţă şi să apara în faţa mea o persoana foarte dubioasă, o tanti absolut hidoasă, cu o voce ciudată, care chipurile cică a fost la prezentarea specializărilor la cei mai mici cu un an... după cum arăta această persoană am aşa un sentiment că anul asta vor fi mult... dar muuuult mai puţine persoane la marketing. Şi e pierderea lor, pentru că dincolo de legendele auzite şi de obiecte-problemă ce le deţine fiecare specializare, marketing-ul este lucrul cel mai frumos existent in FEAA asta fără doar şi poate. Mă plimb pe holurile facultăţii şi realizez că deşi nu mi-a plăcut nici o clipă, acum mă simt legată cumva de această clădire, a avut cineva grijă să ne facă să îi ducem lipsa, cineva diferit pentru fiecare dintre noi probabil. Regret că nu sunt 4 ani de facultate, pentru că specializarea la care sunt eu îşî merită timpul şi războiul cu autobuzele dimineaţa.
Am reuşit azi să îmi schimb şi tema de licenţă. M-am decis că trebuie să fie ceva serios, la care să îmi bat capul şi să citesc multe chestii, să fie o provocare, nu ceva plictisitor.
În plus acum mă simt ca şi cum aş fi fost călcată de un camion, dar asta pentru că am răcit şi nici măcar nu ştiu cum, nu sunt genul care să umble semi-îmbrăcată. De vină e toamna care a aterizat peste noapte... Am intrat în carantină şi noi peste zi... pentru că nici colegele mele de apartament nu se simt prea bine. Sper să mă refac repede.... urmează minunatul proiect la achiziţii care ne va seca pe toţi de puteri cu siguranţă.
P.S.: Sper doar ca după "Zilele Iaşului" să se mai liniştească treaba în trafic şi să dispară agitaţia aceasta inutilă, oraşul să rămână al nostru, al studenţilor, nu al pelerinilor şi al târgoveţilor.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu