Între două evenimente, între nopţi nedormite şi zile fără timp de mâncare, pe ultima sută de metri înainte de sărbători şi toate chestiile gen spiritul Crăciunului, eu am decis să îmi fac puţin timp să spun ce fac acum. Nu am timp nici să respir, dar vreau ca cei din FEAA să ştie în ce m-am implicat.
Evenimenul care durează 3 zile şi a început azi, cu workshop-uri şi prezentări, un eveniment aflat deja la a doua ediţie, organizat de asdMark, este acum adresat studenţilor de la FEAA, în special specializării marketing şi tuturor studenţilor din anul I, dar şi elevilor. Prezentările acestea de carieră pot spune că sunt un lucru benefic pentru noi, nu avem decât de învăţat din experienţa unor oameni care au terminat marketing şi care stau acum la dispoziţia noastră.
Cum se numeşte evenimentul? ZILELE MARKETERULUI
Când are loc? 9-11 decembrie 2009
Unde? La corpul B, etajul 1, sala 417.
Înscrierile la workshop-uri şi prezentări se pot face la standul de la parter, dar la prezentări puteţi veni şi fără înscriere, deoarece locurile nu sunt limitate.

Cât despre cel de-al doilea eveniment, unii îl consideră doar un proiect la obiectul Tehnici de Vânzare. Eu şi o mână de oameni am pus suflet în acest proiect şi sperăm că va ieşi aşa cum ne dorim. Am renunţat la prezenţa la toate prezentările şi workshop-urile de la ZM, (şi regret asta, pentru că anul trecut am fost la toate) pentru a reuşi să facem totul bine la acest "proiect". Nu are amploarea primului eveniment, este organizat de anul III, marketing şi pentru mine este "our little baby".
Cum se numeşte evenimentul? Nepot pentru o zi. Licitaţie caritabilă.
Când va avea loc? Vineri, 12 decembrie 2009, orele 12:00.
Unde? În corpul B, etajul 1, sala B1.
Preţul biletului este de 3 lei. Banii fiind donaţi (vom cumpăra produse) unui azil de bătrâni din Bivolari.

La licitaţie veţi putea găsi cadoul potrivit pentru prieteni, iubit/ă şi toţi cei dragi la preţuri excelente.

Mai multe detalii pe www.zilelemarketerului.ro

foarte dragut Lori, sa speram ca ne vom vinde produsele si ca va iesi bine:)) spor in continuare:)
RăspundeţiŞtergere